Astăzi este o zi
importantă. De ce? Fiindcă astăzi este ziua în care transformăm trecutul într-o
amintire şi vorbim despre viitor. Dar nu încă, deoarece tot acum este ziua în
care putem vorbi despre trecut pentru ultima dată. Cine nu-şi mai aminteşte de prima zi de
şcoală. Prima zi în care am păşit pe poarta acestei şcoli analizându-i fiecare
detaliu. Unii erau mai supăraţi, cum era şi cazul meu, aruncând priviri
fulgerătoare către părinţi, alţii dornici să înceapă o nouă etapă a vieţii. Ne
aşezasem lângă doamna învăţătoare şi ascultam uşor speriaţi şi tresărind din
când în când discursul motivaţional al domnului director. Apoi păşeam timizi pe treptele acestui lăcaş
de învăţături şi ne aşezam în bănci privind cu stoicism către abecedar şi către
manualul de matematică, căci vai ce mai probleme avea să ne facă manualul de
matematică mai târziu. Ei bine, intram pentru prima dată într-o sală de clasă,
clasă care, din păcate, anul acesta nu ne-a mai deservit, dar în pereţii acelei
clase, cu siguranţă sunt gravate toate amintirile noastre din 7 ani de zile.
Acolo s-au legat primele prietenii, acolo am luat primul FB şi, tot acolo,
Daniel şi-a spart pentru prima dată capul. Amintirile sunt diverse, şi
frumoase, şi urâte, dar sunt ale noastre, ale clasei 8A.
Una dintre persoanele căreia trebuie să-i
multumim este doamna învăţătoare. Eu unul îi mulţumesc pentru că mi-a deschis
orizonturile şi m-a făcut să privesc dincolo de posibil, să privesc lucrurile
dincolo de aspectul lor monoton şi să încep să fac imposibilul, să ma depăşesc
pe mine. Toate acestea pentru a ajunge în timp să tind către perfecţiune.
Şi aşa, am lăsat în urmă clasele primare
fredonând melodia: “La revedere, şcoală primară”. Dar, mai în glumă, mai în
serios, am ajuns şi în clasa a V-a făcând cunoştinţă cu sufletul cald al
doamnei diriginte, cu spiritul umoristic al domnului profesor de franceză sau
cu cel autoritar, dar paşnic al domnului director. Fiecare profesor avea ceva
special, lucruri pe care le împărtăşeau cu noi. Fiecare avea amprenta sa, fapt
ce grava adânc în inimile noastre chipurile lor...pentru a nu-i putea uita
niciodată. De la an la an unii profesori
s-au schimbat, însă noi, în frunte cu doamna dirigintă, am rămas aceiaşi, ca o
familie mare şi unită la bine şi la greu. Iar în momentele mai bune, sunt sigur
că fiecare dintre noi şi-ar fi dorit ca doamna dirigintă să fie profesoară de
matematică, ori de limba română doar ca să o vedem mai des, să-i spunem toate
păs-urile noastre, fiindcă de fiecare dată ne-a ascultat. Uneori ne-a ţinut partea
la micile noastre năzbâtii, iar alteori ne-a ajutat cu un sfat bun.
Lacrimile care acum şiroiesc fierbinţi înăuntrul
meu de durerea despărţirii sunt şi ale mele, şi ale doamnei diriginte, şi,
probabil că şi ale colegilor mei, dar şi pentru ei.
Probabil că nu puteam face parte dintr-o
clasă mai bună. Sunt mândru că am fost...de fapt, sunt mândru că sunt elev al
clasei 8A şi că voi aţi fost colegii mei.
De mâine privim către viitor, fiindcă va
începe un alt episod din viaţa noastră, o altă lumină se va aprinde la capatul
tunelului întunecat, pregătită ca noi să ajungem la ea.
e bun dar nu prea merge...trebuie ceva mai emotional... intelegi ? sa nu te superi daca ti-am spus ! sunt sigura ca pe viitor ai sa realizezi lucrari mai bune...
RăspundețiȘtergereSi inca ceva ... imi dai si mie adresa ta de facebook ? Te rog....
RăspundețiȘtergerecris.popescu.98
RăspundețiȘtergereCe frumooos <3
RăspundețiȘtergereff bun
RăspundețiȘtergerefoarte frumos
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa .
RăspundețiȘtergereda
RăspundețiȘtergereFoarte frumos, îmi place, ai spus cam tot ce trebuia, după părerea mea nu trebuie să fie exagerat de emoționant.Sigur le-ai aprins o flacără de lumină în suflet atât colegilor tăi, cât și profesorilor, și i-ai făcut să se simtă speciali.
RăspundețiȘtergerePentru profesorul de matematica nu ne spui si noua te rog frumos?
RăspundețiȘtergerein pizda la mata
Ștergeresuper tare esti ff talentat
RăspundețiȘtergerefrumos! <3
RăspundețiȘtergereFoarte frumos ai spus !
RăspundețiȘtergere