Zidul ce desparte o naţiune de Palatul Parlamentului, Parlamentul ce împarte România în oameni şi necuvântătoare

Probabil că toată lumea a auzit de dorinţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, dl. Valeriu Zgonea, de a dărâma zidul ce înconjoară Palatul Parlamentului pentru “a nu mai exista o piedică între popor şi instituţiile statului”. Însă, oare, ştie cineva că se încearcă ca arhitecta care a conceput Casa Poporului să fie exclusă din acest proiect? Dar, mă întreb şi eu, de ce? Păi, ceea ce nu ştie lumea este cauza pentru care acest zid a fost ridicat. Nu la întâmplare, nici ca să păzească Palatul Parlamentului de nu ştiu cine, nici de frumuseţe, şi, mai ales, nu a fost conceput în scopul de a împiedica parlamentarii să fie mai aproape de popor, ci scopul său este cu totul altul. Fiind gândit şi construit cu o mare rigurozitate matematică are rolul de a susţine dealul pe care se află Casa Poporului. Din pricina greutăţii acestui colos, fără zidul arborat la 4 m. sub pământ, se ştie ce s-ar putea întâmpla. Dar ce mai contează. N-ar fi prima gafă pe care o fac parlamentarii. Lucru pe care l-au dovedit singuri prin adoptarea unei legi ce contravine Constituţiei din România.

Legea maidanezilor. Exprimându-mi o părere proprie contest orice fel de hotărâre a instituţiilor statului prin care, în final, să se ajungă la eutanasierea câinilor maidanezi.  Şi totul pornind de la tragedia în care un băieţel de numai 4 ani şi-a pierdut viaţa. Cred că în acest caz ştim cu toţii cine se face vinovat, chiar şi parţial şi nu în totalitate, numai că unii nu o recunosc. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat într-un cu totul alt context, mai mult ca sigur, bunica, în acest caz, ar fi fost acuzată de către Protecţia Copilului de neglijenţă, însa în acest caz vinovaţii sunt câinii, corect? Ei bine, mie nu prea mi se pare corect.

Mama lui Ionuţ aduce vorba de cazul unui băiat de 6 ani care s-a pierdut într-o pădure din Suceava pentru 20 de ore. În primul rând, acela este un cu totul alt context, iar în al doilea rând tatăl şi cu fratele său au pornit îndată în căutarea lui, ori aici...să stai două ore liniştit din moment ce copiii au dispărut din câmpul tău vizual este cu totul altceva. Acum, că s-a întâmplat asta, cea mai bună soluţie este să omorâm toţi câinii. Dacă un copil, spre exemplu, Doamne-fereşte!, ar fi fost lovit de un autobuz desfinţăm linia RATB?

Pe lângă asta, toata mediatizarea acestei probleme nu face decât ca oamenii să vină să adopte o grămadă de câini. Ori dacă stai la bloc nu cred că este prea bine pentru vecini (mai ales din pricina mirosului). Eu, unul, recunosc, nu vreau să văd câini pe stradă, însă nu eutanasierea este soluţia. Şi, de fapt, nici adopţia. Nu pot fi adoptaţi toţi câinii, fiindcă unii nu au cum, din lipsă de spaţiu sau bani sau, chiar nu vor. Această exacerbare a autorităţilor pe un plan greşit nu duce la nimic. Nu putem fi inerţi. Alţi oameni săvârşesc crime fiind conştienţi de ceea ce fac si nu-i omoară nimeni, din câte ştiu eu, unii chiar mai umblă şi în libertate, iar un câine, având instincte animalice, trebuie omorâţi?! (animalele când sunt înfometate devin agresive). Bine, să le luăm de pe străzi, dar nu să-i omorâm. E mai uşor să-i omorâm decât să construim adăposturi, nu? 

Dacă ar fi luat problema din timp şi ar fi sterilizat toţi câinii nu s-ar mai fi ajuns aici. Rata mortalităţii ar fi fost mult mai mare decât cea a natalităţii şi acum n-ar mai fi fost decât, poate, câţiva câini.

Deci, în concluzie, culpa este tot a omului. 

P.S. Unele informaţii ce au stat la baza conceperii acestui articol au fost preluate din ziarul "România Mare"