VISIT ROMANIA

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Zidul ce desparte o naţiune de Palatul Parlamentului, Parlamentul ce împarte România în oameni şi necuvântătoare



Probabil că toată lumea a auzit de dorinţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, dl. Valeriu Zgonea, de a dărâma zidul ce înconjoară Palatul Parlamentului pentru “a nu mai exista o piedică între popor şi instituţiile statului”. Însă, oare, ştie cineva că se încearcă ca arhitecta care a conceput Casa Poporului să fie exclusă din acest proiect? Dar, mă întreb şi eu, de ce? Păi, ceea ce nu ştie lumea este cauza pentru care acest zid a fost ridicat. Nu la întâmplare, nici ca să păzească Palatul Parlamentului de nu ştiu cine, nici de frumuseţe, şi, mai ales, nu a fost conceput în scopul de a împiedica parlamentarii să fie mai aproape de popor, ci scopul său este cu totul altul. Fiind gândit şi construit cu o mare rigurozitate matematică are rolul de a susţine dealul pe care se află Casa Poporului. Din pricina greutăţii acestui colos, fără zidul arborat la 4 m. sub pământ, se ştie ce s-ar putea întâmpla. Dar ce mai contează. N-ar fi prima gafă pe care o fac parlamentarii. Lucru pe care l-au dovedit singuri prin adoptarea unei legi ce contravine Constituţiei din România.

Legea maidanezilor. Exprimându-mi o părere proprie contest orice fel de hotărâre a instituţiilor statului prin care, în final, să se ajungă la eutanasierea câinilor maidanezi.  Şi totul pornind de la tragedia în care un băieţel de numai 4 ani şi-a pierdut viaţa. Cred că în acest caz ştim cu toţii cine se face vinovat, chiar şi parţial şi nu în totalitate, numai că unii nu o recunosc. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat într-un cu totul alt context, mai mult ca sigur, bunica, în acest caz, ar fi fost acuzată de către Protecţia Copilului de neglijenţă, însa în acest caz vinovaţii sunt câinii, corect? Ei bine, mie nu prea mi se pare corect.

Mama lui Ionuţ aduce vorba de cazul unui băiat de 6 ani care s-a pierdut într-o pădure din Suceava pentru 20 de ore. În primul rând, acela este un cu totul alt context, iar în al doilea rând tatăl şi cu fratele său au pornit îndată în căutarea lui, ori aici...să stai două ore liniştit din moment ce copiii au dispărut din câmpul tău vizual este cu totul altceva. Acum, că s-a întâmplat asta, cea mai bună soluţie este să omorâm toţi câinii. Dacă un copil, spre exemplu, Doamne-fereşte!, ar fi fost lovit de un autobuz desfinţăm linia RATB?

Pe lângă asta, toata mediatizarea acestei probleme nu face decât ca oamenii să vină să adopte o grămadă de câini. Ori dacă stai la bloc nu cred că este prea bine pentru vecini (mai ales din pricina mirosului). Eu, unul, recunosc, nu vreau să văd câini pe stradă, însă nu eutanasierea este soluţia. Şi, de fapt, nici adopţia. Nu pot fi adoptaţi toţi câinii, fiindcă unii nu au cum, din lipsă de spaţiu sau bani sau, chiar nu vor. Această exacerbare a autorităţilor pe un plan greşit nu duce la nimic. Nu putem fi inerţi. Alţi oameni săvârşesc crime fiind conştienţi de ceea ce fac si nu-i omoară nimeni, din câte ştiu eu, unii chiar mai umblă şi în libertate, iar un câine, având instincte animalice, trebuie omorâţi?! (animalele când sunt înfometate devin agresive). Bine, să le luăm de pe străzi, dar nu să-i omorâm. E mai uşor să-i omorâm decât să construim adăposturi, nu? 

Dacă ar fi luat problema din timp şi ar fi sterilizat toţi câinii nu s-ar mai fi ajuns aici. Rata mortalităţii ar fi fost mult mai mare decât cea a natalităţii şi acum n-ar mai fi fost decât, poate, câţiva câini.


Deci, în concluzie, culpa este tot a omului. 

P.S. Unele informaţii ce au stat la baza conceperii acestui articol au fost preluate din ziarul "România Mare"

vineri, 23 august 2013

Preţuri mari, calitatea serviciilor, aproape nulă - într-un cuvânt: CFR



Ce-a fost CFR-ul odată (Căile Ferate Române) şi ce a ajuns acum. Un adevărat storcător de bani uzat.
                     
Nu cred că mai încape vreo urmă de îndoială că preţul biletelor este în antiteză cu serviciile oferite. Sunt ca 2 părţi opuse ale aceleiaşi monede. Confortul şi viteza trenurilor coboară foarte mult standardele companiei CFR S.A., dar nu şi preţurile. Se pare chiar că această scădere a confortului în trenurile din România a crescut preţurile. Vagoanele s-au degradat şi au ajuns să-i încurce pe călători, aceştia făcând următoarea calificare: IR (interregio) = R (regio), iar R = mărfar. Însă cei de la CFR vin repede şi pun plăcuţe pentru a nu se mai produce încurcături. Un singur lucru face ca această calificare să pară corectă, şi anume că, spre exemplu, un IR este IR: preţul. Acesta parcă ne mai linişteşte cu privire la condiţiile pe care le-am “putea” găsi. Evident că, în aceste circumstanţe, toată lumea preferă un bilet la un tren IR decât la un tren R mai mult pentru faptul că ar trebui să ajungă mai repede. Însă de cele mai multe ori avem plăcerea de a vedea că Personalul (astazi Regio) parcurge acelaşi traseu cu un IR în acelaşi timp. Dar, totuşi, preţul este considerabil mai mare.

Să fie oare vinovate doar furturile de cabluri şi segmente de cale ferată? Oare cea mai bună soluţie pentru a păzi calea ferată sunt jandarmii? Toată această poveste pare a fi scenariul unei deturnări de tren sau al unui atac terorist. N-ar fi mai bune oare nişte camere video în zonele cu generatoare electrice cu ajutorul cărora să poată fi identificaţi hoţii? Întrebări peste întrebări. Poate...prea multe întrebări. Răspunsuri date în van şi, totuşi, foarte puţine, iar soluţii nici atât.

Tocmai din pricina acestui lucru s-a produs degradarea reţelei feroviare care a dus la scăderea cu până la 20 de km/h a vitezei medii cu care trenurile române străbat patria mamă. Poate că, într-adevar, fondul alocat anual întreţinerii şi reparaţiilor căii ferate este prea mic, însă, înclin să cred că, de fapt, nu este gestionat cum trebuie. Directorul general al CFR S.A., George Micu, face afirmaţia cuprinzătoare cum că “infrastructura feroviară are nişte performanţe tehnice sub nivelul aşteptărilor”. Eu, unul, ţin să spun că nici măcar într-un mod ironic sau zeflemitor nu putem spune ceva de performanţe. Fiindcă sensul de bază al acestui termen a depăşit cu mult, de ceva vreme, condiţia actuală a companiei feroviare.

Tot acesta susţine că din cei 10.000 de km. de cale ferată care se află în administraţia companiei CFR, cu banii primiţi ar putea reînnoi 22 de km. de cale ferată. Deci, infrastructura feroviară din România este cu 10.000 – 22 de ani în urmă faţa de sec. XXI. O singură întrebare: unde se duc banii pe care noi îi dăm pe bilete? (parcă pentru un tren express). Probabil că cei de la CFR doresc, prin preţurile inaccesibile şi prin serviciile proaste să reducă rata sedentarismului din România. În condiţiile actuale poate fi considerat un fapt inerent, fapt dovedit de trenurile tot mai goale care circulă pe plaiurile româneşti.


Pe de altă parte, o altă neregulă pe care cei de la CFR se pare că nu o sesizează ar fi o pancardă pe care scrie: “Gara CF”. Având în vedere că este amplasată într-un orăşel din judeţul Harghita, judeţ în care românii sunt minoritari şi, totuşi, ar trebui să-şi apere drepturile, asta nu ar trebui să ne mai mire. Dacă nu aţi sesizat problema, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să scrie: “Gara CFR” (că doar sunt Căile Ferate Române, nu?).

În concluzie, CFR-ul împreună cu statul au “încetinit” trenurile şi le-au oprit în timp. 



marți, 9 iulie 2013

Ce înseamnă Bacalaureatul pentru elevi

    Ei bine, s-a încheiat şi această sesiune a examenului de Bacalaureat. E trist. Eu unul am rămas cu un gust amar şi după această sesiune. Nu cred că e încă vremea să ne lăudăm. 12 procente nu reprezintă, din nefericire, un real progres în cazul de faţă. Bine, bine, dar tot prost! 55% promovabilitate... E clar că suntem departe de un procent onorabil. Oricât ne-ar ridica nivelul liceele bune, cele de top, liceele tehnologice ne trag în jos. De ce? Fiindcă balanţa nu e nici măcar în echilibru, dar să mai încline către bine.
                                        
     Ce e bine însă, este că există încă spiritul optimist, nu? Dacă nu iau BAC-ul acum, îl iau în toamnă sau plec la muncă, oricum mi-a ajuns de atâta şcoală! Aceasta este percepţia tinerilor. Percepţie care, însă, nu are nicio logică şi nicio bază fundamentală. Din moment ce nu ai reuşit să iei BAC-ul nici măcar cu o notă minimă, este clar că şcoala nu te-a preocupat aşa mult. Şi să te saturi de ea în acest caz e destul de grav. Înseamnă că acel om oboseşte foarte repede din punct de vedere moral, deci, nu sunt prea sigur ce va face la bătrâneţe!

     Dar, oare, la ce ne mai putem aştepta când domnul ministru “decât” al educaţiei nu se descurcă în ale exprimării şi se împleticeşte în sensurile limbii române? De altfel, sistemul educaţional din România este extrem de şubred şi cade de ceva vreme parcă într-un abis. Dar când învăţământul românesc va ignora forţa gravitaţională? Este prematur să ne exprimăm într-o astfel de situaţie, întrucât răspunsul la această întrebare este incert şi rămâne un mister. Dar ce trage în jos sistemul de învăţământ românesc? Păi, elevii entuziaşti care primesc note de 1 şi 2 (pe sistemul: mai bine ceva decât nimic!), elevii trişti, supăraţi pe viaţă, dar cu aceleaşi rezultate remarcabile...

     Oricum, ce să mai cerem de la elevi (înafară de bani pentru a promova examenul), când avem chiar şi profesori analfabeţi sau oameni care se bâlbâie în prostia lor, însă ne fac cinstea de a-i vedea la televizor? A, şi apropo de bani. Şpaga şi mita fac oare obiectul muncii noastre? Nu, dar e mai simplu. Şi, oricum, criza asta ne ruineaza pe toţi...economic. Eu nu am înţeles niciodată treaba asta. Pentru că e de neînţeles. Am ajuns să cred că singura soluţie ar fi transformarea liceelor cu rezultate proaste în licee militare. Sau, cel puţin, parţial. Poate o instrucţie militară în pauze... Ar fi singura soluţie. Este una radicală, dar, poate de asta este nevoie.


     Deci, este clar că nici cu Bacalaureatul nu stăm bine. Cei de la liceele bune, o dată ce şi-au dat bac-ul, pleacă în străinătate. Ştiu că aici nu am putea avea un viitor aşa bun ca în alte ţări, însă, eu unul nu voi pleca, fiindcă nu cred că “fuga” este o soluţie. Îmi voi face un viitor bun aici şi aşa vă sfătuiesc şi pe voi! De ce? Pentru că împreună putem schimba soarta acestei ţări încropită de actuala conducere. Şi astfel, ne-am putea face un viitor frumos ca în alte ţări. Dacă nu o facem noi, atunci cine?!

P.S. Acest articol este de factura pur personala!!

Vizitati si paginile poezii personale  muzica-chitara  Romania

luni, 8 iulie 2013

Consecinţele unui examen uşor

Rezumat: Se ştie deja că subiectele la examenul de Evaluare Naţională au fost mai uşoare decât de obicei, mai uşoare decât ar fi normal. Promavabilitate de 78% , cu 10 procente mai mare decât cea de anul trecut. Oficialii susţin că totul se datorează celor doua simulari, dar adevarul susţinut de mai mulţi este altul. Însă se pare că anul acesta matematica nu a mai făcut probleme elevilor. Este trist faptul că, totuşi, au existat elevi şi cu note de 1!

    Sunt subiectele uşoare de la examenul de Evaluare Naţională cea mai viabilă, cea mai bună soluţie pentru a creşte promovabilitatea? Aceasta rămâne întrebarea al cărei răspuns noi elevii şi nu numai, îl aşteptăm. Este interesant faptul că încă trăim, poate fără să realizăm, într-un mare cerc al mincinoşilor. Minciuni care curg fără încetare chiar şi în domeniul educaţiei, ştiind că, în mod normal, dar, evident, ipotetic vorbind, nu ar trebui să aibă nicio legatură cu politica.

    Cei de la minister şi de la inspectoratul şcolar declară, fără nicio urmă de ezitare, că anul acesta s-au văzut rezultatele a două simulări, rezultate care se oglindesc în cele 10 procente adăugate la cele de anul trecut ale promovabilităţii. Şi susţin asta, deşi este foarte evident pentru noi toţi că cel mai mare impact asupra rezultatelor de la examenul de Evaluare Naţională l-au avut subiectele simple de la proba de matematică. Şi poate un alt argument adus în susţinerea acestei opinii ar fi acela că, statistic vorbind, notele de la proba de matematică au fost, la majoritatea elevilor, mai mari cu mult faţă de cele de la limba şi literatura română. Ca să vă dau un exemplu concret: au fost peste 1200 de note de 10 la proba de matematică la nivelul municipiului Bucureşti şi, tot în Bucureşti, la mare diferenţă, 600 de note de 10 la proba de limba şi literatura română.

    Însă, în pofida a tot ceea ce am spus mai sus, nu contest faptul că simulările au jucat vreun rol în obţinerea acestor note, a acestor rezultate. Dar acest rol este unul mai mult teoretic, dacă se poate spune aşa, decât practic. De ce spun asta? Fiindcă ele i-au ajutat pe elevi să se obişnuiască cu emoţia unui examen, de altfel foarte important, dar, din păcate, asta şi cam atât! Rezultatele de la ambele simulări nu au fost dintre cele mai bune, însă este, poate, de înţeles, dar saltul la aceste note este destul de mare.

    Cum poate un copil de 7,8 să ia 10 la examen? E destul de dubios. Nivelul unui elev se observă cel mai bine uitându-ne la media de absolvire. Cum să ne mai ştim adevăratul nivel în condiţiile acestea. Nici nu ne putem lăuda prea mult cu notele de 10 decăt dacă – şi asta în mod cert – avem o medie de absolvire a claselor V-VIII de 10 sau apropiată.

    Dar asta nu este unica problemă generată de aceste subiecte, poate, controversate. O dată cu promovabilitatea a crescut şi numărul elevilor cu 10 (din păcate, nu chiar de 10!). Şi asta nu este deloc bine pentru elevii cu medii mari care, mulţi dintre ei nu vor mai avea posibilitatea să intre la liceul pe care şi-l doresc , din cauza unei concurenţe foarte mari (“Subiectele-s uşoare, iar concurenţa-i mare”).

    Având în vedere situaţia actuală, preconizez că ultima medie de admitere a tuturor liceelor va creşte cu cel puţin 10-15 sutimi. Astfel că şi anul acesta am încheiat o sesiune de examene chiar mai controversată decat cea de anul trecut, dar eu spun că, cel putin în acest an, este în mod justificat o sesiune controversată.

    Şi, nu! Răspunsul este nu! Nu cred că subiectele uşoare sunt cheia succesului în creşterea promovabilităţii. Ar trebui ca cei care aprobă aceste subiecte să devină mai “lucizi” şi mai corecţi. “Luciditatea” aceasta în astfel de cazuri, este adevărat, asigură imprevizibilul, dar şi certitudinea vieţii noastre, a viitorului nostru depinde de această decizie a lor.


    Prin situaţia creată, singurul lucru realizat, este conturarea unei naturi distructive a culturii noastre şi, în general, a învăţământului din România. 

duminică, 23 iunie 2013

Discurs încheiere clasa a VIII-a

   Astăzi este o zi importantă. De ce? Fiindcă astăzi este ziua în care transformăm trecutul într-o amintire şi vorbim despre viitor. Dar nu încă, deoarece tot acum este ziua în care putem vorbi despre trecut pentru ultima dată.  Cine nu-şi mai aminteşte de prima zi de şcoală. Prima zi în care am păşit pe poarta acestei şcoli analizându-i fiecare detaliu. Unii erau mai supăraţi, cum era şi cazul meu, aruncând priviri fulgerătoare către părinţi, alţii dornici să înceapă o nouă etapă a vieţii. Ne aşezasem lângă doamna învăţătoare şi ascultam uşor speriaţi şi tresărind din când în când discursul motivaţional al domnului director.  Apoi păşeam timizi pe treptele acestui lăcaş de învăţături şi ne aşezam în bănci privind cu stoicism către abecedar şi către manualul de matematică, căci vai ce mai probleme avea să ne facă manualul de matematică mai târziu. Ei bine, intram pentru prima dată într-o sală de clasă, clasă care, din păcate, anul acesta nu ne-a mai deservit, dar în pereţii acelei clase, cu siguranţă sunt gravate toate amintirile noastre din 7 ani de zile. Acolo s-au legat primele prietenii, acolo am luat primul FB şi, tot acolo, Daniel şi-a spart pentru prima dată capul. Amintirile sunt diverse, şi frumoase, şi urâte, dar sunt ale noastre, ale clasei 8A.

    Una dintre persoanele căreia trebuie să-i multumim este doamna învăţătoare. Eu unul îi mulţumesc pentru că mi-a deschis orizonturile şi m-a făcut să privesc dincolo de posibil, să privesc lucrurile dincolo de aspectul lor monoton şi să încep să fac imposibilul, să ma depăşesc pe mine. Toate acestea pentru a ajunge în timp să tind către perfecţiune.

    Şi aşa, am lăsat în urmă clasele primare fredonând melodia: “La revedere, şcoală primară”. Dar, mai în glumă, mai în serios, am ajuns şi în clasa a V-a făcând cunoştinţă cu sufletul cald al doamnei diriginte, cu spiritul umoristic al domnului profesor de franceză sau cu cel autoritar, dar paşnic al domnului director. Fiecare profesor avea ceva special, lucruri pe care le împărtăşeau cu noi. Fiecare avea amprenta sa, fapt ce grava adânc în inimile noastre chipurile lor...pentru a nu-i putea uita niciodată.  De la an la an unii profesori s-au schimbat, însă noi, în frunte cu doamna dirigintă, am rămas aceiaşi, ca o familie mare şi unită la bine şi la greu. Iar în momentele mai bune, sunt sigur că fiecare dintre noi şi-ar fi dorit ca doamna dirigintă să fie profesoară de matematică, ori de limba română doar ca să o vedem mai des, să-i spunem toate păs-urile noastre, fiindcă de fiecare dată ne-a ascultat. Uneori ne-a ţinut partea la micile noastre năzbâtii, iar alteori ne-a ajutat cu un sfat bun.

    Lacrimile care acum şiroiesc fierbinţi înăuntrul meu de durerea despărţirii sunt şi ale mele, şi ale doamnei diriginte, şi, probabil că şi ale colegilor mei, dar şi pentru ei.

    Probabil că nu puteam face parte dintr-o clasă mai bună. Sunt mândru că am fost...de fapt, sunt mândru că sunt elev al clasei 8A şi că voi aţi fost colegii mei.
   

    De mâine privim către viitor, fiindcă va începe un alt episod din viaţa noastră, o altă lumină se va aprinde la capatul tunelului întunecat, pregătită ca noi să ajungem la ea.

joi, 2 mai 2013

Problemele şi nepăsarea

    Ştiu, dar nu vreau să cred. România e asaltată de probleme. Cheia rezolvării lor e în unele cazuri la noi, iar în altele la autorităţi. O avem, dar am ascuns-o bine cândva, iar acum nu o mai găsim. E undeva îngropată în nepasare.


    De la revoluţie şi până acum, problemele României s-au tot înmulţit şi înca mai continuă să apară. Sa luăm ca exemplu o  problemă care vine din domeniul medicinei. În ziua de azi, medicina a început să funcţioneze după principiul: “nu ai bani nu ai parte (de tratament)”. Într-un caz real, un copil avea nevoie de o altă inimă, fapt pentru care cei de la spital îi cereau o sumă enormă numai ca acesta să fie trecut pe lista de aşteptare pentru transplant – şi aşa au murit foarte mulţi oameni, deoarece nu au avut banii ceruţi de medici; iar aceste cazuri există şi la noi.

    Acum câteva zile, a avut loc o întâmplare cu caracter tragic dar şi comic. Întâmplare, însă, ale cărei consecinţe sunt cu siguranţă de domeniul penibilului. Conform unei televiziuni, un om şi prietenul său erau frecvent “traşi în ţeapă” de o vulpe care venea regulat să îi viziteze. Cei doi oameni au observat că pe zi ce trece le dispar tot mai multe găini din ogradă, iar într-o zi, sătui peste măsură de bătaia de joc a vulpii şi un pic cam beţi, ce-i drept, au luat o puşcă. În încercarea  de a trage către vulpe, unul dintre ei s-a împiedicat şi l-a împuşcat pe coleg. Despre această faptă s-a aflat şi la poliţie, care, pe lângă dosarul de vătămare din culpă făcut celui ce avea puşca în mână, l-a mai acuzat şi de braconaj. În concluzie, omul ar fi trebuit să îşi vadă de treabă, să lase vulpea în pace să ia câte găini doreşte, dacă nu vroia să i se întocmească dosar penal pentru braconaj. Nu sunt prea sigur, dar nu cred că cei doi aveau chef să iasă la vânătoare în acel moment.  Cei competenţi ar trebui să ştie şi în ce condiţii să aplice unele legi. Toţi hoţii, criminalii şi infractorii sunt lasaţi liberi sau judecaţi în libertate, şi altora le sunt întocmite dosare penale de braconaj, spre exemplu, având în vedere cazul de mai sus.

    Acelaşi lucru şi cu protecţia copilului. Aceştia au început să  sancţioneze părinţii oricând şi din orice motiv, ca şi când un necaz datorat unei clipe de neatenţie ar fi ceva premeditat cu scopul de a-şi pierde sau nenoroci copiii. Într-adevăr, există numeroase cazuri în care sancţiunile sunt pe bună dreptate. Dar multora, dacă nu sunt o clipă atenţi, le-a şi dispărut copilul.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte scandalul steagului secuiesc, mi se pare că este doar o problemă foarte mult mediatizată. Nu ştiu ce treabă au ungurii cu steagul secuiesc, care aparţine unei zone din România, ce pe vremuri era populată de nemţi. Se vede că celor de la putere nu le pasă că, fără anumite măsuri – poate asemănătoare chiar cu cele din timpul lui Ceauşescu, în viitorul apropiat, ţara noastră va fi guvernată, probabil oficial, de unguri. La fel şi cu problema cu autonomia putem, de asemenea, în viitorul apropiat, să intrăm cu paşaport în Transilvania, pământul nostru şi, de altfel, una dintre cele mai frumoase zone ale României.

    Din punct de vedere cultural nu mai suntem ce-am fost. Ne-au murit mulţi actori buni, lăsând în urma lor un gol pe care nu prea are cine să-l umple. Mulţi se chinuie acum, să fie ce-au fost unii altădată, însă nu au nici un farmec. Mai avem actori buni, dar puţini. Iar filme ca ale lui Sergiu Nicolaescu nu mai găsim. Oricâţi regizori am avea, cel puţin până acum, dar nici în viitorul apropiat nu cred că îl va întrece vreun regizor român. Filmele lui au fost şi încă sunt renumite şi peste hotare. În SUA, la academia de film de la Holywood, filmul “Mihai Viteazul” a devenit obiect de studiu. Însă ce mai puteam sau încă mai putem salva din cultura românească ar fi cinematografele. Multe dintre acestea zac acum în paragină sau au fost transformate în supermarketuri. Şi, din păcate, pe zi ce trece se închid tot mai multe.

    Nici cu mediul nu stăm prea bine. Hectare întregi de pădure sunt defrişate de oameni pe care parcă nu îi vede nimeni, sunt invizibili pentru ochiul românului dezinteresat. Doar noi îi vedem, autorităţile nu. În legătură cu minunea descoperită în judeţul Alba, şi anume inima din pădure, ar fi bine să o declare cât mai repede posibil zonă protejată, fiindcă altfel “vandalii de păduri” îşi vor muta tabăra şi echipamentele acolo şi acea “inimă”, acea minune a naturii e posibil să îşi lărgească orizonturile mai mult decât e necesar.

    În concluzie: stăm destul de prost. Eu unul nu vreau să cred că toate astea vor continua la infinit şi la putere vor veni şi oameni care vor ştii şi vor vrea să facă bine pentru noi şi ţara noastră, pentru viitorul nostru. “Fii conştient că orice problemă are o soluţie, un răspuns!” şi aş mai zice: “nu amâna rezolvarea unei probleme pe motiv că nu ai chef.”

    Acest articol e de factură pur personală şi nu constituie decât o părere proprie asupra subiectelor abordate.

duminică, 7 aprilie 2013

Rolul internetului în viaţa elevului

Încerc să ating un subiect destul de sensibil: elevii au nevoie de teme la şcoală şi cel mai simplu pentru ei este copiatul referatelor de pe internet. Internetul în viaţa elevului este pentru acesta şi un prieten şi un duşman. Deci, iată că internetul poate avea şi influenţe mai puţin bune asupra vieţii unui elev. Trebuie să recunoaştem că este tentant pentru un elev care vrea să-şi facă tema repede, comod şi fără prea multă muncă.
Dar ce ne facem cu reţelele de socializare? Nu suntem atraşi să stăm prea multe ore la calculator şi să uităm de teme?

După cum bine stiţi cu toţii, internetul este cel mai căutat, folosit şi iubit de către toţi oamenii, printre aceştia numărându-se şi elevii. Dar care sunt cele mai folosite site-uri de pe internet? E greu de spus, fiindcă, în funcţie de necesităţi sau preferinţe, elevii accesează diferite site-uri. Cu siguranţă, cea mai accesată reţea de socializare din lume este FACEBOOK. Când elevii au nevoie de teme la şcoală ce accesează? GOOGLE sau site-urile cu caracter educativ. Ei bine, internetul în viaţa elevului este pentru acesta şi un prieten şi un duşman.
Bineînţeles, nu mai are rost să spun de ce internetul este prietenul elevului, fiindcă probabil că asta o ştiţi cu toţii. Când ni se dă la şcoală o temă, o lectură de citit şi nu putem să o terminăm singuri, evident că o căutăm pe internet. Însă cu timpul acest lucru a devenit o obişnuinţă, fiindcă nu ne mai ajutăm de internet ca să ne facem temele, ci luăm totul de-a gata de pe internet, fără măcar de a mai modela fragmentul respectiv. Astfel că, în loc să luăm o carte de la librărie, bibliotecă sau, cel puţin să o luăm de pe internet, să o citim pentru a face un rezumat sau un referat, în funcţie de cerinţele profesorului, unii dintre noi luăm un rezumat sau un referat, de pe diferite site-uri special concepute pentru asta, deja făcut de un alt elev mai conştiincios.
Deşi pentru unii ar părea că toate exemplele enumerate mai sus se încadrează în categoria efectelor pozitive, nu este aşa! Unii se bucură când iau o notă mare pe o lucrare, care nici măcar nu le aparţine, dar în capul lor ce rămâne? Mai NIMIC. Unii dintre cei care practică frecvent acest copiat de pe internet, nici măcar nu citesc textul respectiv, astfel că atunci când profesorul citeşte acel material observă diferite greşeli ortografice, de punctuaţie sau incoerenţe în ceea ce priveşte înţelegerea textului, fiindca si internetul are defectele lui...sau poate nu?! Elevul respectiv primeşte o notă mică, deşi, dacă şi-ar fi conceput de unul singur materialul, ar fi putut lua o notă mai mare. Spre exemplu, am observat că, atunci când elevii unei clase trebuiau să facă o prezentare publică a referatelor lor, în timp ce un elev îşi citea lucrarea, pe referatele a încă cel puţin 9 din 24 de elevi, se regăsea exact acelaşi lucru. Ori este logic că nu puteau 9 copii din 24 să se gândească exact la acelaşi lucru! Faptul că unii elevi iau totul de-a gata de pe internet, se observă cel mai bine atunci când aceştia trebuie să scrie, spre exemplu, o compunere imaginativă pe un anumit subiect, iar compunerea unor elevi de clasa a VII-a sau a VIII-a, era simplă şi cu multe greşeli, ea putând fi confundată cu a unuia de clasa  a III-a.
Deci, iată că internetul poate avea şi influenţe mai puţin bune asupra vieţii unui elev. Dar nu site-urile sunt problema, ci faptul că se găsesc informaţii tentante pentru un elev, care vrea să-şi facă tema repede, comod şi fără prea multă muncă.

Şi eu sunt elev, fapt pentru care toate cele spuse mai sus, mă refer aici mai ales la date, sunt perfect adevărate.

Viitorul României

Trecutul României este uluitor. Poate că noi, noua generaţie, ne gândim acum că nu am fi putut trăi în acele vremuri: fără calculator, fără televizor, bineînţeles exceptând două ore pe zi, în care pe ecran îţi apăreau în special buletine de ştiri. Dar, aveam cu ce ne mândrii. Prezentul este compromiţător pentru noi, pentru această ţară. Însă, viitorul cum va fi? Poate că rândurile de mai jos vor răspunde la această întrebare…

Cândva ne-am fi putut compara cu China, iar aici mă refer la domeniul construcţiilor. Ţara se dezvolta şi eram cunoscuţi şi dincolo de graniţele ei, însă toate acestea se datorau muncitorilor. Dar ce putem spune acum? Când vedem un şantier şi vedem şi plăcuţa care poate părea oarecum ironică -  “santier in lucru” – , ne asteptăm să vedem vreun muncitor. Dar sunt cam scumpi la vedere, iar pe cei care îi vezi se tolănesc la umbră sau îşi mai iau o pauză, imediat ce au terminat-o pe cealaltă. Dar,  poate că nu sunt motivaţi!
Înainte de revoluţie se plătea bine, de fapt, se plătea bine e chiar mult spus. Se plătea în limita decenţei, ori acum unui om, fie el din domeniul construcţiilor sau din orice alt domeniu, i se dă un salariu a cărui sumă este, uneori, cu mult sub câştigurile unui cerşetor. Iar efectul acestor venituri mici, se resimte în dezvoltarea acestei ţări, fiindcă nu putem spune că suntem nici măcar la nivelul la care eram înainte de Revoluţie, dacă este să luăm prin comparaţie cu alte state membre UE. Cum vă explicaţi că după Revoluţia din 1989, Palatul Parlamentului, care după estimări urma să depăşească Pentagonul ca mărime şi să ajungă pe locul I în lume, nu s-a extins îndeajuns, încât, ocupă acelaşi loc II ca şi acum mulţi ani? Cum vă explicaţi că în 22 de ani s-au construit două staţii de metrou, în timp ce în 13 ani, respectiv din 1976 până în 1989 au fost construite patru MAGISTRALE de metrou, nu staţii, adică 49 de staţii de metrou? Ori muncitorii au fost lipsiţi de vlagă şi nemotivaţi de salariile din aceste vremuri, ori conducerea a fost lipsită de idei şi iniţiativă.
Să fie oare noua generaţie şomeră? Fiindcă, după rezultatele de la examenul de bacalaureat din acest an, nu mă pot gândi la altceva. Oare sesiunea din toamnă va avea un final fericit? Eu nu cred că vor fi în stare într-o vacanţă de vară să-şi rezolve lipsurile. Oare nu le pasă de viitorul lor, de viitorul acestei ţări? Şi cu siguranţă mai există un motiv, iar acela este că mulţi nici măcar nu mai au curajul sau ambiţia de a se prezenta la a doua sesiune a examenului de bacalaureat şi se grăbesc să-şi depună dosarul de şomaj. Poate am pretenţii prea mari. Bineînţeles, că de vină sunt şi profesorii. Oare, să aibă vreo legătură cu examenul de titularizare a profesorilor, care obţin rezultate foarte proaste şi unii mai şi copiază?!
Dar nu numai numărul elevilor care au promovat la examenul de bacalaureat se micşorează ci şi numărul medicilor care mai rămân în România. Şi ei pleacă din acelaşi motiv: LIPSA BANILOR! Mulţi medici foarte buni de la noi din ţară merg în străinătate şi îşi arată talentul şi priceperea acolo. Tocmai de aceea mulţi români se duc în străinătate ca să se trateze. Sănătatea noastră este în pericol! Nu numai că în câţiva ani nu va mai avea cine să ne trateze, dar nici nu vor mai avea cu ce, dacă ţara nu se va redresa. Institutul Cantacuzino, cel mai mare producător de vaccinuri şi seruri din România, este în prag de faliment. Atât din cauza lipsei fondurilor dar şi a personalului. Însă poate că acesta îşi va reveni, cel puţin din punct de vedere financiar, mulţumită unor oameni de la ziare, precum “România Mare”, sau televiziuni, precum Antena 3, care au dat un semnal de alarmă  asupra omenirii sau au înaintat campanii de strângeri de fonduri.
Pe zi ce trece se defrişează ilegal din ce în ce mai multe păduri din România. Astfel au loc alunecări de teren şi multe alte calamităţi.
Viitorul României depinde de ce se întâmplă în prezent şi de noi. Cum vedem acum România, s-ar putea să o vedem şi în viitor, asta dacă nu schimbăm ceva în comportamentul nostru, în felul nostru de a fi!