Interpretarea emotiilor primare - frica drept factor determinant al unui cumul de stari spirituale

Frica este un sentiment care se flexeaza foarte bine in anumite situatii concrete, fiind, in esenta psihologica, corpul psihic ce secreta, adeseori, o cochilie constituind starea de confort in care se cufunda omul. In opinia mea, este emotia primara cea mai des intalnita si cel mai bine integrata in societatea umana consumatoare de idei, expresii si ganduri. Reprezinta, in fapt, teama de nesiguranta, de incertitudine, de necunoscut. Toata viata ne lasam calauziti de frica, intrucat nu avem posibilitatea de a controla ceea ce se va intampla, care va fi pecetea vremurilor viitoare, intr-o viziune mai desertica, as spune ca in urma noastra se disipa trecutul, iar in fata ni se alinta viitorul sub un grai strain de fiinta noastra. Uneori si trecutul ramane o umbra de mister superficial contestata de plauzibilitatea construita de glasul stintifico-fantastic al societatii, si ne e teama sa facem cercetari, sa sapam mai adanc in cautarea unei variante verosimile de prezentare a situatiei. Insa nu voi dezvolta, fiindca as intra in polemici irelevante la acest moment.

Frica nutreste reactii neobisnuite manifestate la om. Unii si-o ascund, de teama de a nu fi perceputa de lume ca un semn clar de slabiciune. Ea este un reactiv social al mai multor elemente ascunse in sanul eului personal, este cauza si, in acelasi timp, produsul diverselor emotii si actiuni exercitate din contractii aparent involuntare. Problema globala, in speta, care eclipseaza nevoile metafizice ale oamenilor, este aceea a materializarii sentimentelor. Necesitatile fizice, de ordin material, capata fermitate in privinta preferintelor acestora, in contextul unei alienari a emotiilor, trairilor sau a bucuriilor izvorate din lucruri marunte, infime in aparenta. Nu banii reprezinta materia prima a fericirii, ci implinirile sufletesti, launtrice. Probabil ca, intr-adevar, secretul fericirii eterne este tocmai lacrima unui afluent de speranta.

Manifestarea temerilor este o dilema chiar si pentru mine, de fapt, pentru toti cei care o resimt, si nu o catadicsesc drept un simplu aport de energie sau curaj. Ceea ce am sa va spun poate fi socotita ca proiectia povestii mele de viata, sau, mai bine zis, a schemelor, caci inca nu s-a concretizat acea poveste de viata, mai am vreme sa o construiesc. De multe ori, simtim nevoia sa ne confesam noua insine, dar ne este prea frica sa ravasim in profunzimea cotloanelor sufletului, fiindca am putea intalni niste informatii compromitatoare pentru propria stima de sine, pentru conceptia despre noi insine. Am putea descoperii aspecte care nu ne plac, si astfel am intra intr-un conflict cu propria persoana. Am patrunde pe un teren minat, simtind ceea ce nu putem accepta din motive rationale ori mustrari de constiinta. De multe ori, vrem sa ii marturisim celei/celui pe care o/il iubim dragostea noastra, insa din teama de a nu fi respinsi sau a nu primi informatii care sa ne raneasca propriul orgoliu, propria inima, ne inhibam si ne indepartam de acea persoana si de lume, in general, facem un pas in urma din calea dezvoltarii comunicarii si a socializarii. Teama de a nu fi contrazis, teama de a nu gresi si mustrarile survenite unor situatii dificile ne imping catre instrainarea valorilor sociale si, automat, indepartarea prietenilor si distantarea treptata de persoanele dragi. Frica de a nu iti fi preluata functia fizica sau intelectuala pe care o ocupi intr-un anumit domeniu se transforma in gelozie, invidie, sentimente care pot capata si valente pozitive, intervenind, astfel, ambitia si dorinta de a fi mai bun, de a-ti depasi limitele si de a-ti atinge telurile. Teama, nesiguranta lucrului care ne scapa de sub control naste uneori furie, nervozitate si accentueaza anxietatea.

Frica este, in cele din urma, o emotie primara care, deseori, se manifesta instictiv, involuntar, dar intr-o maniera mai evidenta, preponderent fata de apropiati, de familie. Un eveniment neplacut dospeste teama de ceea ce s-ar putea intampla, anticiparea, imaginarea unor scenarii sumbre. Pierderea celor dragi este un punct marcant pe harta vietii oricarui om, este acel rastimp in care realizezi ca aceasta emotie primara a anticipat o finalitate inevitabila. Frica nu schimba turnura situatiilor, ci prevesteste un eveniment care, cateodata, poate fi anulat, iar alteori producerea sa este iminenta. Uneori e ca un puseu de tensiune, cand era sa te calce masina, spre exemplu, alteori e un moment prelungit de adrenalina care urca pana la cele mai mari inaltimi.

Ne temem de toate situatiile imprevizibile, de tot ceea ce nu controlam si nu cunoastem, iar cand lucrurile devin familiare ori ne sunt deja, ne este frica sa nu le pierdem, sa nu devenim straini de ceva ce ne este indispensabil si nu-l putem concepe altfel. Ne e teama de schimbari, dar e firesc. Frica este si ea o prelungire a laturii umane, o emotie care ne deosebeste de celelalte obiecte neinsufletite. E parte a ceea ce ne sensibilizeaza si ne insufleteste.



P.S. Articol publicat in cadrul competitiei SuperBlog 2014!