Telefonul mobil - previziunea decesului la volan

Am convingerea certa ca este cunoscut de toata lumea aspectul coroborarii conducerii unui automobil si tastarea intensa a mesajelor pe telefonul mobil, dar mai ales efectele tulburatoare pe care le poate comporta. Condusul, in fapt, fara nicio alta interventie din exterior, este un mecanism complex ce necesita o atentie majora si o dexteritate a manipularii si interpretarii reactiilor imediate si mai mare. Anual se inregistreaza mii de decese pe fondul acestor produse tehnologice irezistibile care distrag atentia soferului si provoaca accidente uneori minore, alteori majore. Problema manifestata in contextul acestor discutii este aceea ca populatia nu constientizeaza pericolul intampinat in trafic la fiecare pas, fiindca fiecare functie exercitata pe telefonul mobil ne devine, automat, calauza viselor spre fatalitatea situatiei finale. Pericolul rutier pricinuit de aceasta cauza minora in aparenta, se infatiseaza deopotriva si pietonilor si conducatorilor auto, dar si pasagerilor care utilizeaza transportul in comun sau sunt musafiri in cochilia pe patru roti. Intrucat traim intr-o societate tulbure si nebuna, in esenta, marcata de griji, nevoi, idealuri, datorii, totul se face in graba, fiind astfel suprimat dreptul la viata. Totul se deplaseaza cu o viteza ametitoare, inclusiv viata insasi, iar rabdarea nu mai este demult cuvantul de ordine al functionarii mecanismului uman, a devenit un termen mort, ucis, chiar toxic in vocabularul curent al oamenilor.

Am fost recent tartorul unor imprejurari situate la limita dintre cer si pamant, dintre viata si moarte, dintre viu grai si gangurirea viselor, dintre lumina si intuneric. Poate va pare ireal caracterul relatarilor mele, insa este nici mai mult, nici mai putin, nici mai insemnat, nici mai infim decat purul adevar capabil sa mobilizeze si sa responsabilizeze publicul auto in vederea reducerii numarului semnificativ de accidente pricinuite de acest uz indispensabil. Aderenta foarte buna a pneurilor era vizibil ineficienta sub umezeala asfaltului rigid, in fapt, foarte lunecos si fatarnic doar la suprafata de contact cu roata masinii, pe mai departe insa, parea a fi inofensiv, fara niciun drept de replica asupra celor care zilnic ii calcau pragul. Susurul lin al automobilului curgea pe drumul aproape eliberat de inflexiunile vietii. Era pustiu asemenea hoiturilor care zac livide pe marginea soselei, desclestate voit ori involuntar de propriul suflet care, in graba noptilor tarzii, a fost uitat in ascensiunea sa catre infinitul constelatilor ce-l adapostesc acum. Semaforul se infatisa inaintea carosabilului, iar pe el, sub lumina sticlie zugravita in bura umeda a solului, trecerea de pietoni ma determina intr-un ultim moment lipsit de discernamant, sa eliberez acceleratia intr-un accent profund de frana intoarsa din loc. Exact ca pe strada, nici pe "zebra" nu aparuse niciun cetatean alarmat de ora tarzie. Cortegiul de lumini de pe placheta semaforului relua parcursul anterior, monoton, pornind sub un semnal verde ce stralucea in proiectia parbrizului. Eu imi continuam tacit discutiile cu prietena prin what's up si, intre timp, mai dadeam curs unor invitatii de apreciere pe facebook. Doar mai tarziu am observat ca deja se facuse verde si am calcat cu incredere pedala de acceleratie. Ma gandeam, bulevardul e liber, orologiul se apropia in bataia sa de orele 12 ale noptii, trebuie sa ajung mai degraba acasa. Dupa intersectia de la Piata Romana, pledand cu rafinamentul motorului pentru cateva clipe in fata Academiei de Studii Economice, petrec cateva momente pe faimosul bulevard Lascar Catargiu, urmand sa ies prin strada General Gh. Manu in deschiderea portilor Garii de Nord. Telefonul incepe sa bipaie, un mesaj nou, o noua complicatie fatala. Viteza mare, in stanga mi se deruleaza interfata peisagistica a traseului, maiestria in arta arhicturala a entitatilor arhitectonice care infatisau tabloul veridic al Bucurestilor. Un nou apel, imi arunc ochii asupra mesajului, intrarea in Gh. Manu se ingusteaza, orizontul de apel tehnic auto se stinge, o focusare de moment asupra raspunsului, un puseu de tensiune, si un sunet ascutit sfarseste trilul de coliziuni. Capota aburinda fosnaia amenintator in creierul gandurilor mele. Am ratat intrarea. M-am trezit brusc din adormirea vesnica a trupului amortit. Suna telefonul. Il cautam. Era pe capota, sub stergatoare. Doua apeluri pierdute: 072-...era mama.

Cateodata parca ne e lehamite sa intelegem un lucru simplu, bine definit. Experienta personala mi-a oferit ad-hoc o lectie de viata importanta. Nu suntem fiinte polivalente bine conturate. Nu putem indeplini mai multe functii complexe. Suntem un sistem anatomic si mai ales psihic foarte bine dezvoltat si integrat in multiple situatii complicate, dificil de exprimat, insa condusul ne preia atentia a buna parte din aceste procese psihice, din aceste indeletniciri. Nu tastati in timp ce conduceti. Nu va puneti viata in pericol inutil, pentru ca dincolo de elementele statice din trafic, exista intr-un numar insemnat si cele mobile, imprevizibile, cum ar fi o masina parcata ori un caine care a decis sa traverseze neregulamentar tocmai in acel moment, astfel ca totul devine si mai dificil de controlat. DON'T TEXT AND DRIVE!!

P.S. Campanie initiata de Toyota Romania. Pentru mai multe informatii despre aceasta urmariti filmuletul din link-ul atasat pe cuvantul-ancora din text.

P.P.S. Articol publicat in cadrul competitiei SuperBlog 2014!